Test Ride
Caută un dealer
Service
Comparator

Am motocicletă. Cum procedez?

Bun, avem o motocicletă, mergem pe ea, dar ce trebuie să-i facem ca să ne asigurăm că merge tot timpul în parametri?

Câte griji trebuie să ne facem în această direcție?

Dacă, în basme, Făt-Frumos îi dădea calului să mănânce jăratec ca să-l facă să zboare peste mări și zări, noi trebuie să ne ocupăm puțin altfel de armăsarul nostru din garaj. Și aici moderația este cheia. Adică nu trebuie să neglijăm verificările și operațiunile periodice de întreținere, dar nici să fim prea stresați și să umblăm mereu cu sprayul de lanț în buzunarul de la piept.

Ce trebuie să verificăm periodic la motocicletă?

În primul rând, presiunea în pneuri. În timp, pneurile pierd aer, astfel că, după o lună-două de când le-am umflat, s-ar putea să constatăm că presiunea nu mai e în parametri. Dacă presiunea e prea mică, motocicleta se manevrează greu și pneurile se uzează excesiv. Dacă e prea mare, pneurile nu se încălzesc suficient și nu dau maximul de aderență. Cât trebuie să fie presiunea? Scrie în manualul de utilizare.

Apoi, dacă transmisia finală e cu lanț, acesta trebuie uns periodic (cam la fiecare 500-1.000 km), curățat și uns din când în când (la fiecare 1.000-1.500 km) și verificat la întinderea corectă (și eventual reglat, dacă e nevoie). Întinderea corectă a lanțului se face cel mai facil într-un service, dar poți s-o faci și singur, cu câteva unelte și puțină răbdare. Dacă nu ai mai mers pe motocicletă de ceva vreme, înainte să pleci cu ea, dă-i o tură și verifică rapid că totul funcționează corect (lumini, frâne, că nu ai vreo pană de cauciuc etc.).

Când se termină sezonul
Ideal este să depozitezi motocicleta undeva la adăpost de intemperii, să-i scoți bateria și să pui o husă pe ea. Ideal ar fi să-i faci schimbul de ulei la finalul sezonului, astfel încât motocicleta să stea cu uleiul nou cele câteva luni de iarnă, nu cu cel vechi, care poate avea compuși care atacă motorul pe dinăuntru. Cel mai bine ar fi să o ridici pe standere sau, dacă nu ai, să mai miști motocicleta din când în când, astfel încât să nu stea pe va tinde să se aplatizeze pe termen lung. Rezervorul motocicletei ar trebui să fie plin pe perioada depozitării (interiorul acestuia va fi mai bine protejat astfel).

La începutul noului sezon, verifică cu atenție motocicleta înainte să pleci la drum. Sigur va fi nevoie de ceva aer în pneuri, poate și de o ungere/reglare a lanțului. Poate suna stupid, dar, dacă ai folosit lanțuri sau dispozitive de blocare a roților, asigură-te că le-ai desfăcut/ dezlegat înainte să pleci, ca să nu ai parte de un moment jenant

Întreținerea periodică
În general, cel mai simplu este să duci motocicleta la un dealer/service autorizat pentru întreținerea periodică (este oricum necesar pentru garanție la motocicletele noi). Reviziile periodice nu trebuie neglijate niciodată, dacă vrei ca motocicleta să funcționeze perfect mulți ani de acum încolo. Un mecanic cu experiență, care lucrează la un service profesionist, va putea să te și sfătuiască în legătură cu ce trebuie făcut la motocicletă și să se asigure că toate operațiunile se fac conform specificațiilor producătorului.

Este foarte important să folosești piese de schimb originale (producătorul știe de ce le face într-un anume fel) și consumabile de calitate, recomandate de producător. Câteodată, această opțiune poate fi mai costisitoare, dar de multe ori se dovedește și mai rentabilă pe termen lung, pentru că ai parte de cea mai bună calitate posibilă și, implicit, o șansă mult mai mică să apară defecțiuni neprevăzute.

Cu și despre pneuri
Când cumperi pneuri pentru motocicletă, nu te orienta neapărat la cele mai ieftine (pentru că aderența și, implicit, siguranța ta depind de ele), dar nici la cele mai performante (care de obicei sunt destinate utilizării în regim sportiv, pe pistă, și care s-ar putea să nu se încălzească corect la mers normal pe stradă). Optează pentru un model de stradă, care să aibă performanțe bune și pe asfalt ud.
Dacă ai o motocicletă adventure, dar nu mergi în off-road decât foarte rar și pe trasee lejere, nu are rost să-ți iei pneuri cramponate, care se uzează prea repede și au o aderență mai slabă pe asfalt, mai ales pe ploaie.

Suspans la suspensii
Suspensiile trebuie servisate la fiecare doi ani (schimbat ulei, garnituri, apărători de praf) și, dacă nu folosești motocicleta la limită, nu trebuie să-ți bați prea mult capul cu reglajele. Trebuie, totuși, să reglezi pretensionarea arcului spate pentru greutatea pe care o pui pe motocicletă (strângi arcul mai tare pe măsură ce adaugi greutate – bagaje, pasager etc.). Dacă vrei să-ți menajezi cât mai mult suspensiile, e bine să-ți speli cât mai des motocicleta, astfel încât murdăria de pe jambe să nu deterioreze garniturile.