Care sunt adevăratele cauze ale accidentelor moto?
De când ai decis să începi școala moto, sigur ai auzit cel puțin o dată legenda urbană că vei deveni „donator de organe”. Sigur că nu suntem de acord cu această catalogare și credem că poți trăi ani buni bucurându-te de motociclism dacă ești cumpătat și responsabil.
Cu toate acestea, avem datele primite an după an de la Poliția Română care ne arată că în fiecare zi se întâmplă un accident în care sunt implicate o motocicletă sau un scuter și adevărul este că un accident în care ești pe două roți este mult mai periculos pentru integritatea ta decât unul în care ești șofer. Nu putem nega asta și trebuie să fim mereu conștienți de riscuri.Dacă până acum ți s-a tot zis că motocicliștii nu sunt niciodată de vină, ci doar „conservarii” află că este o informație greșită! Datele poliției ne arată că, în 90% din cazuri, vina a aparţinut motociclistului/conducătorului de scuter, iar asta este foarte grav.
Conduită impecabilă
Așadar, nu este suficient să cerem să fim văzuți în trafic și respectați. Este nevoie ca noi să conducem corect, preventiv și să fim ireproșabili în trafic. Să învățăm să analizăm corect traficul este vital pentru propria noastră siguranță. „Portretul robot” al celor mai frecvente accidente moto arată așa: Motocicletă în deplasare cu viteză mare, în oraș, pe un drum drept fără intersecții sau drumuri secundare.
Unde sunt ADEVĂRATELE pericole în trafic?
De regulă, acolo unde nu te gândești. Când îți faci scenarii, poate te gândești că șansele cele mai mari de accidente sunt în intersecții sau în afara localității, unde se circulă mai tare, în viraje strânse… Dar, datele oficiale ale poliției bat scenariile și ne arată că: Cele mai multe accidente moto grave se produc în localitate. Conform datelor IGPR, din totalul accidentelor grave în care au fost implicate motociclete şi scutere, 80% au avut loc în localitate. Cele mai multe au loc în mediul rural. Probabil în oraș suntem obișnuiți să fim mai atenți dar, odată ajunși prin sate, mergem mult mai tare decât ar trebui și nu suntem atenți la toți factorii de risc.
Drumurile drepte
Cele mai periculoase drumuri pentru autovehiculele pe două roţi sunt drumurile drepte fără intersecții sau joncțiuni cu drumuri secundare, aproape jumătate dintre accidente având loc pe astfel de drumuri. Abia apoi vorbim de accidente produse în curbe și în intersecții. Nu-i așa că pe drum drept și tu ai tendința să bagi mâna în gaz pentru că ești convins că acum vezi bine ce este în față și nu are cum să ți se întâmple ceva? Te simți în control și în siguranță. Iată că nu este deloc așa!
Momente de vulnerabilitate
Momentele cele mai riscante pentru motociclişti au fost înregistrate în a doua parte a zilei. În ceea ce priveşte cele mai riscante zile ale săptămânii, weekend-urile au fost momentele în care s-au înregistrat cele mai multe accidente grave în care au fost implicați conducători de motociclete şi de scutere. Motivul poate fi ușor dedus: în weekenduri se circulă mult mai mult cu motociclete, iar după-amiază spre seară intervine oboseala și lipsa de concentrare.
Ce poți face?
• Ia mereu în calcul faptul că şoferii nu te văd în trafic. Echipamentul în culori deschise sau HI-VIZ vă pot ajuta extrem de mult în acest sens.
• Încetinește la intrarea în intersecţie, chiar şi când ai prioritate.
• Evită să conduci prea aproape de bordură sau de şirul de maşini parcate pe banda întâi. Acolo sunt unele dintre cele mai mari pericole pentru motociclişti.
• Fii atent nu doar la maşinile din trafic, ci şi la ceilalţi motociclişti. Este foarte posibil să faceţi manevre prin care vă incomodaţi reciproc.
• Nu te urca în șa obosit sau nervos. Starea ta de spirit este extrem de importantă și, dacă nu este totul în regulă, „radarul tău poate fi dereglat”;
• Nu te crede „Superman”, ci doar norocos că până acum nu ai pățit nimic, iar problema cu norocul este că la un moment dat se poate termina! Nu te supraevalua!